Penticostalismul, apărut la începutul secolului XX, mișcarea carismatică (neopenticostalii), în anii ’60, și Al treilea val (neocarismaticii), în anii ’80, sînt cele trei fenomene (valuri) din secolul XX din mediul evanghelic care au făcut din ramura protestant-evanghelică de sorginte penticostală a treia forță a creștinismului mondial, a cărei apariție o anunța încă din 1955 Henry Van Dusen în Life Magazine.
În prezent penticostalii și carismaticii formează a doua mare familie de creștini din lume – 550 de milioane în anul 2000, fiind depășită doar de Biserica Romano-Catolică (peste 1 miliard de catolici).
Jonathan Hill, în “Istoria gândirii creștine”, scrie următoarele:
“Din cauza naturii sale nedenominaționale, acest nou val al penticostalismului, numit și neopenticostalism sau înnoire carismatică, va deveni mult mai puțin uniform din punct de vedere doctrinar decât primul val; în special, doctrina “celei de-a doua binecuvântări” este mult mai relaxată și nu se mai consideră că celor cărora le lipsește darul vorbirii în limbi le lipsește Duhul Sfânt.
Penticostalismul și mișcarea carismatică au avut puțină influență directă asupra teologiei din cauza impreciziei teologice. Din punct de vedere doctrinar, teologia lor este asemănătoare cu cea evanghelică, în afara accentului pus pe rolul Duhului Sfânt. Cu toate acestea, răspândirea generală a mișcării arată că ea pune probleme teologilor. Există 100 de milioane de membri ai mișcării carismatice în zilele noastre, acest fapt relevând că teologii trebuie să acorde o atenție specială naturii și rolului Duhului Sfânt în Biserică.” (p. 315)
Peter Wagner (The Fuller Theological Seminary) este cel care a lansat în 1983 sintagma “al treilea val”. Adepții celui de-al treilea val negau că ar exista o experiență deosebită cunoscută ca “botez cu Duhul Sfânt” – doctrină fundamentală pentru penticostali. Iată ce scria Peter Wagner:
“Poziția doctrinară a celui de-al treilea val este că botezul cu Duhul Sfânt are loc la convertire și nu trebuie să fie căutat ca o lucrare separată a harului în viața credinciosului care urmează nașterii din nou. Mai mult, al treilea val nu consideră vorbirea în alte limbi ca o validare a faptului că credinciosul a ajuns la un oarecare înalt nivel spiritual.” (citat în Tradiția mișcării penticostale, de Vinson Synan, p. 271)
Wayne Grudem, binecunoscut teolog care a scris Teologie sistematică, este prezentat în Wikipedia astfel:
Grudem are credințe carismatice noncesaționiste, similare celor ale lui John Piper, și este membru al Mișcării Vineyard, fiind unul din principalii apologeți și purtători de cuvînt pentru reunirea bisericilor carismatice, reformate și evanghelice.
El prezintă, într-o amplă notă de subsol la pag. 799, cele trei valuri.
Penticostalii se caracterizează prin accentul pe următoarele convingeri religioase:
1). Noncesaționismul – Credința că toate darurile Duhului Sfînt din Noul Testament sînt valabile și astăzi
2). Botezul cu Duhul Sfînt
3). Vorbirea în limbi – semn al botezului cu Duhul Sfînt
Carismaticii, cu originea în mișcarea de reînnoire spirituală din anii ’60-’70, caută să practice toate darurile Duhului Sfînt menționate în Noul Testament, dar printre ei există diverse opinii cu privire la botezul cu Duhul Sfînt și vorbirea în limbi ca semn al botezului.
Penticostalii au structurile lor organizatorice, pe cînd carismaticii sînt interesați să constituie mișcări de reînnoire spirituală în cadrul bisericilor protestante și romano-catolice.
Susținătorii celui de al treilea val afirmă că vestirea Evangheliei ar trebui să fie însoțită în mod obișnuit de “semne, puteri și minuni”.
Cel mai cunoscut predicator carismatic este Pat Robertson, iar cel mai proeminent reprezentant al celui de al treilea val este John Wimber, liderul Association of Vineyard Churches.
Lucrarea de referință pentru aceste mișcări este Dictionary of Pentecostal and Carismatic Movements (Zondervan, 1988) / The New International Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements (Zondervan, 2002)
În România, prima comunitate penticostală a apărut în 1922, în localitatea Păuliș, jud. Arad. Cultul Penticostal din România reprezintă cea mai numeroasă confesiune evanghelică din România, avînd, conform recensămîntului din 2002, peste 330.000 de credincioși, cu 1.343 de biserici și 7.879 de filiale, deservite de 345 de pastori.
Surse
Ghid al istoriei creștinismului – Jonathan Hill, Editura Casa Cărții, Oradea, 2008, 560 p.
Istoria gândirii creștine – Jonathan Hill, Editura Casa Cărții, Oradea, 2007, 355 p.
Povestea bisericii – A.M. Renwick, A.M. Harman, Editura Discipolul, Cluj, 2005, 239 p.
Teologie sistematică – Wayne Grudem, Editura Făclia și Editura Universității Emanuel, Oradea, 2004, 1321 p.
Tradiția mișcării penticostale: mișcările carismatice din secolul XX – Vinson Synan, Valeriu Andreiescu, Editura Betania, Oradea, 2004, 381 p.
Dictionar teologic 